Paradoxul suparator al constiintei mele
este
iertarea calatorilor din viata mea,
uitarea gustului pe care doar lacrimile il au,
stergerea silabelor din cuvintele
ce m-au mintit,
pasul ferm spre viitor
fruntea indreptata mereu spre cer
dar
si
incapatanarea de a nu fereca pe veci gandurile
ce ma dor,
tristetea din pasii mei trecuti,
indarjirea de a nu ma ierta
pe mine...
pentru ca am crezut candva
si in calatori
si in lacrimile din iubire
si in silabele
cuvintelor
ce
au
mintit...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
mda... fiecare cu valoarea spirituala respectiva... unele merita mai mult decat altele.
tu ai scris-o?
e superba.
Diana,
Femeia nu poate sa ierte,
asa cum apa nu poate sa arda.
Dar focul iubirii unui barbat ar putea arde cliseele impure ramase in mintea ta.
Nu nesocoti incercarile unui barbat matur de a se apropia de tine.
Trimiteți un comentariu