Priveam cum zarea se frângea în douã
si sângera între apus si rãsãrit...
Cum umbre scufundate-n purpurã
Se rãtãceau în vid, spre infinit...
Eu refuzam sã cred în urã si în teamã,
Fugind de adevãr si de luminã
Întemnițam și umbrele, și sângele , în mine...
Le îngropam între constiințã și retinã...
Priveam fâșii imaculate de hârtie,
Ce m-așteptau spre a le logodi cu versul,
Doar cã...nu am cuvinte și n-am rime,
Ce ar putea închide-n ele Universul...
Silabele se șterg, sunetul piere...
Doar moartea-i vie, în aripi de fier,
Mã-ntreb...ce rost are dreptatea,
Când nimeni nu priveste cãtre Cer...?
O lumânare as aprinde pentru ...Lume
Însa mi-e teamã c-ar fi stinsã de-alizeu.
Nu pot decât sã spun o rugãciune...
Mã rog sã mai existe Dumnezeu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Intentii
Din Dragoste,
As vrea
Sa fiu Partenerul Ideal
Al Femeii Iubite.
Ce pot sa fac?
Sa - I accept orice,
Dar eu sa nu fac
Ce nu - I place.
Sa fiu Primul,
Sa fiu capabil
De Performanta
Pentru Ea.
Sa Fiu Aerul
Pe care Il Respira,
Vehiculul Luminii,
Si Carausul Poverilor Ei.
Sa - I Admir Jocul,
Sa nu - I pretind nimic,
Sa - I Raspund
La Asteptari.
(Lucian Poenaru)
Trimiteți un comentariu